“Cum explicam divorturile? Cum explicam dificultatile pe care oamenii le au in a impartasi momente fericite? Adeseori intalnesc cupluri care sunt departe de a fi fericite (si nu sunt putine). Cu toate astea, lucrurile ar putea fi atat de simple.”
Sunt intrebarile si reflectiile cuiva, care m-au inspirat sa scriu acest articol.
Este adevarat ca ar trebui intotdeauna sa existe armonie intr-un cuplu. Cu toate acestea,nu asa se intampla lucrurile.
Pentru ca avem dificultati in a practica iubirea adevarata, neconditionata, care se bazeaza pe legi spirituale. Mai mult, pentru ca ego-ul este incapabil sa accepte aceste legi spirituale, el intelegand doar ceea ce vine din mental, ne impinge sa actionam contrar acestor legi, iar asta creeaza multa rezistenta interioara si ne complica relatiile.
Iata definitia iubirii adevarate, neconditionate asa cum este ea predata in cadrul atelierelor “ A fi bine”.
Iubirea adevarata inseamna:
- Sa imi respect spatiul meu si spatiul celorlati
- Sa imi dau dreptul si sa dau si celorlalti dreptul de a fi umani, de a avea nevoi, credinte, rani, limite, dorinte, frici, forte sau slabiciuni diferite de ale altora, fara a a judeca si fara vinovatie
- Sa ii ghidez pe altii fara asteptari
- Sa daruiesc pentru placerea de a darui, fara a astepta ceva in schimb
- Sa accept, sa observ chiar daca nu sunt de acord sau chiar daca la nivel mental nu inteleg
Daca putem iubi in acest fel, devenim in mod automat persoane responsabile.
Iubirea adevarata nu inseamna ca suntem responsabili pentru fericirea celorlalti, ci mai degraba ca suntem responsabili de propria noastra fericire si ii lasam pe ceilalti sa fie responsabili de fericirea lor.
Nu poate exista iubirea adevarata fara responsabilitate. Asta inseamna ca toti cei din jurul nostru sunt responsabili pentru alegerile lor si ca ei vor avea de acceptat si de suportat consecintele. De fiecare data cand credem ca suntem responsabili de fericirea sau nefericirea altcuiva, nu suntem persoane responsabile, ci mai degraba ne simtim vinovati.
Intr-adevar, opusul responsabilitatii este vinovatia. Acesta este motivul pentru care adeseori ne simtim vinovati in relatiile noastre si pentru care incercam sa ii facem pe ceilalti sa se simta vinovati, acuzandu-i.
Atunci cand exista acceptare, nu exista acuzatie, doar observare.
“A fi responsabil inseamna sa acceptam ca noi cream ceea ce ni se intampla ca urmare a alegerilor noastre. Stim ca suntem responsabili cand suntem pregatiti sa acceptam toate consecintele actiunilor, gandurilor, cuvintelor, deciziilor si reactiilor noastre.”
Putem observa ca o persoana este indiferenta, iresponsabila, neadevarata fara sa o acuzam (pe el sau ea) de nimic. Cum este posibil sa observam fara sa acuzam?
Amintindu-ne ca noi cream tot ceea ce ni se intampla, ca tot ceea ce primim sau percepem este doar reflexia a ceea ce suntem, chiar daca este dificil sa admitem ca asa suntem.
Daca fiecare cuplu ar sti ca celalalt e prezent ca sa ne ajute sa ne cunoastem pe noi insine si sa ne ajute sa descoperim ceea ce acceptam si ceea ce nu acceptam la noi, ar exista armonie.
Sufletul nostru recunoaste si este atras catre un alt suflet pentru ca stie ca va fi reflexia noastra si ne va ajuta sa devenim constienti de acele parti din interiorul nostru pe care nu le acceptam.
Imediat ce apare ceva care ne irita, ne displace sau ne enerveaza este un semn ca nu acceptam la noi ceea ce ii judecam pe ceilalti ca sunt. Daca nu vrem sa ne folosim partenerul ca sa crestem in iubire si acceptare, vom continua sa experimentam aceleasi emotii si aceleasi situatii dificile. Daca decidem sa incheiem o relatie, vom trece prin aceleasi lucruri cu altii, pana cand acceptam ca ceea ce se intampla in interiorul nostru ii atrage pe acesti oameni in vietile noastre.
Nu am putea sa devenim intregi fara cei de langa noi.
Sursa:
Lise Bourbeau